Home > Produse DOC > Tamaioasa Romaneasca

Tamaioasa Romaneasca

2008, dulce

Tamaioasa Romaneasca este un vin alb de inalta tinuta, puternic aromat, cu o savoare inegalabila. Aroma sa inegalabila ingemaneaza parfumul de busuioc si fan cosit in soare. Generos, inviorator, vitalizant, plin de seva si corp, are gustul complex de pere busuioace si fragi de padure si un post-gust lung, de inalta clasa.

Cunoscut si sub denumirea de Busuiaca de Moldova, Tamaioasa Alba, Tamaioasa de Dragusani sau Tamaioasa de Moldova, Tamaioasa Romaneasca este un soi autohton cultivat pe teritoriul tarii din timpuri indepartare. Fenotipic, se aseamana cu Muscat Frontignan, cultivat de asemenea, de multa vreme in Franta.

Tamaioasa romaneasca se inscrie in aceeasi gama valorica de calitate ca si Grasa si Feteasca Alba. Este un vin alb, singular in paleta vinurilor aromate romanesti, fiind apreciat ca produs original in cel mai bun inteles al cuvantului. Se obtine din strugurii soiului cu acelasi nume culesi tarziu, fapt pentru care el apartine grupei de vinuri indreptatite la denumire de origine controlata DOC-CT.

In anii de mare favorabilitate, vinul se poate produce si din struguri culesi la innobilarea boabelor DOC-CIB. Amprenta soiului din care provine depinde in mare masura si de durata si de modalitatea in care are loc operatiunea de macerare-fermentare in vederea extragerii substantelor ordonate din pielita boabelor. Bogatia in extract sec nereducator, aciditate totala, glicerol, zaharuri, alcool etc. si modul cum acestea se amortizeaza intre ele fac ca vinul sa se prezinte ca un intreg, un tot, din care nimic din ce ii este necesar nu ii lipseste.
Sub o frumoasa roba galbena stralucitoare, cu reflexe verzui sau galbui, in raport cu trecerea anilor, se ascunde o licoare rar intalnita. Parfumul de busuioc si fan de curand cosit, la care se adauga o aroma deosebita de pere busuioace, ii confera, comparativ cu celelalte vinuri aromate, o distincta personalitate, calitate ce justifica unitatea podgorie-soi-vin. Gustul sau este inimitabil, sugerand pe cel al unei dulcete preparata din petale de trandafir.

Fiind un vin robust si cu o buna coloana vertebrala, la degustare produce o senzatie de plinatate si caldura. Usoara astringenta, sesizata uneori la vinul tanar, obtinut printr-o macerare-fermentare de mai lunga durata, nu-i diminueaza cu nimic caracterul glisant si nuanta de onctuozitate si de catifelare. Pus in fata unei asemenea cupe de Cotnari, consumatorul incearca un sentiment de autentica placere si apreciere, iar specialistul ramane frapat si reflexiv.

Recomandare culinara:
Se serveste in asociere cu deserturi (prajituri, clatite, papanasi, creme, strudele, placinte, salate de fructe, nuci, alune, migdale).